Bilanțul final al lotului național de tineret la turneul internațional de la Subotica a fost de 5 medalii, din care 3 de bronz (Eusebiu Târzoman 60 kg, Adrei Musteț 63,5 kg și Daniel Hermeziu 71 kg) și două de argint (Marian Ghinioiu 54 kg și Ion Daniel Dobren +92 kg).
De un program consistent de meciuri, în cele șase zile petrecute în Serbia, au avut parte însă toți cei 11 pugiliști români care au făcut deplasarea sub coordonarea lui Relu Auraș și supervizarea lui Francisc Vaștag și Dorel Simion. Asta, pentru că tehnicienii echipei le-au programat celor care părăseau competiția sesiuni puternice de sparringuri cu adversari din Ucraina, Italia, Ungaria sau Bulgaria.
”A fost o acțiune extrem de reușită, prin prisma meciurilor disputate cu adversari puternici susținute de băieții noștri. Am câștigat cinci medalii, dar sigur că avem o supărare că nu a fost și una de aur printre acestea, însă îmbucurător este că toți au avut minimum trei-patru sesiuni de luptă, în care au arătat bărbăție și valoare”, a spus tehnicianul Relu Auraș.