2016 este anul în care Federaţia Română de Box împlineşte 90 de ani de glorioasă existenţă, cu peste 400 de medalii obţinute la marile competiţii internaţionale, Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, Campionate Europene. Dintre acestea 64 sunt de aur. Sunt performanţe care situează FRB pe locuri mai multe decât onorante în toate clasamentele forurilor internaţionale de specialitate, iar boxul românesc pe locuri fruntaşe în clasamentul celor mai „productive” federaţii din România.
Iunie 2016 găseşte Federaţia Română de Box în imposibilitatea de a mai trimite un lot naţional la un Campionat European, respectiv lotul reprezentativ de tineret la CE de la Anapa. Pentru că această deplasare ar trebui făcută din alte fonduri decât cele bugetare, aşa cum s-a întâmplat din iunie 2015 şi până în prezent. De un an de zile, boxul românesc nu are finanţare, trăind şi reprezentând România pe plan extern în principal din „nebunia” după acest sport a conducătorilor de atunci şi până acum, a antrenorilor, a şefilor de cluburi şi a sportivilor. Pornind anul 2016 dintr-o situaţie extrem de grea, FRB a reuşit să ridice toate popririle de pe conturi, a depus Certificatul de Atestare Fiscală şi a depus cererea de finanţarea pe anul 2016. Întârzierea semnării Contractului de Finanţare dintre FRB şi MTS, pentru parcurgerea tuturor etapele legale necesare astfel încât părţile să-şi reia colaborarea în parametri optimi şi condiţii de înalt profesionalism (care se va realiza probabil la începutul lunii viitoare), face ca plecarea lotului naţional de tineret la „europeanul” de la Anapa să nu poată fi susţinută financiar de federaţie, din venituri proprii, aşa cum prevede legea.
Conducerea FR Box cere scuze pentru această situaţie dureroasă sportivilor de la acest lot care, fără nicio vină, sunt puşi în imposibilitatea de a-şi atinge obiectivele, cere scuze antrenorilor şi conducătorilor de cluburi care au muncit şi au investit în aceşti copii. Le promitem tuturor că după acest „moment 0”, pentru Campionatul Mondial de Tineret din toamnă vor avea condiţii de pregătire, de antrenament şi de reprezentarea a României la nivel înalt pe măsura sufletului pe care toţi îl pun pentru ca boxul să rămână „nobila artă”.
Preşedinte F. R. BOX, Vasile Cîtea