Sportivul de la CFR-CSŞ Unirea Iaşi a promovat astăzi, 29 aprilie, în sferturile de finală ale categoriei 54 kg, după o victorie prin RSC în repriza a III-a în faţa ungurului Robert Lakatos.
Trei pugilişti români au boxat astăzi la Campionatele Mondiale de box pentru tineret de la Baku (Azerbaidjan), dar numai ieşeanul Alexandru Marin a obţinut victoria în cadrul optimilor de finală ale categoriei 54 kg, acolo unde s-a confruntat cu ungurul Robert Lakatos. Pregătit la clubul CFR-CSŞ Unirea Iaşi de către antrenorul Nicu Brânzei şi asistat în colţul ringului în cadrul lotului naţional al României de Petre Mateescu şi Ilie Captari, Alexandru Marin a avut trei reprize de vis astăzi la Baku, iar în min. 2:11 al ultimei reprize el a fost declarat învingător prin RSC (rănirea adversarului), după ce conducea şi la puncte cu 7-2 (pe reprize: 1-2, 3-0, 3-0). Vineri, pe 30 aprilie, în sferturile de finală ale categoriei 54 kg, ieşeanul Alexandru Marin se va confrunta cu Zack Davies (Ţara Galilor), cel care l-a învins în optimi pe Oraz Avzalshoev (Tajikistan) la puncte, cu 8-6, după ce adversarul său avea avantaj după două reprize, cu 5-3. Promovarea lui ALEX MARIN în primii opt pugilişti ai lumii la categoria 54 kg, a adus multă bucurie la clubul CFR-CSŞ Unirea Iaşi, acolo unde am cules următoarea declaraţie din partea antrenorului Nicu Brânzei: “Aşa cum a spus şi Alex înainte de plecarea la Baku, ne dorim un loc pe podium pentru sportivul clubului nostru. Fratele lui Alex, Tudor Marin, va boxa astăzi la Campionatele Naţionale de juniori de la Târgu Mureş, unde spre că va obţine şi el o victorie benefică”. În continuare, preşedintele clubului ceferist ieşean, George-Radu Pipa, a menţionat: “Alexandru Marin a plecat la Baku pe banii clubului nostru şi în acest fel, prin promovarea în primii opt boxeri ai lumii, el a demonstrat că acei oameni care nu au avut încredere în el la început, ar trebui să-şi schimbe părerile în acest caz. Eu îi doresc lui Alexandru Marin o medalie cât mai strălucitoare la Baku şi apoi să ne reprezinte cu cinste şi la Olimpiada de tineret de la Singapore”.
În celelalte două meciuri de astăzi, în care pe ring au urcat alţi doi boxeri români, am consemnat rezultatele:
– Categoria 48 kg: Ştefan CAŞLAROV pierde la puncte, cu o decizie de 0-15, în faţa lui Salman ALIZADA (Azerbaidjan);
– Categoria 57 kg: Iulian Daniel BUCIUC pierde la puncte după o decizie de 6-6 (după ce Buciuc a condus în ultima repriză cu 6-4, arbitri preferându-l în final pe adversar) în faţa lui Nursultan PAZYLOV (Kyrgyzstan).
Dan TEODORESCU