ANUNȚ / Lotul național de juniori pentru Campionatul European

În contextul pandemic actual, privind infecția de Covid 19, acțiunile lotului național de juniori s-au putut desfășura conform planului de pregătire propus de colectivul tehnic al lotului. În absența acțiunilor internaționale (turnee sau bilaterale) pentru verificarea potențialului internațional al sportivilor aflați în atenția staff-ului tehnic, în lotul lărgit, s-a decis ca principalul criteriu de selecție să rămână, definitiv, finala Campionatului Național de Juniori, desfășurat în perioada 14-18 octombrie, la de la Tg Jiu.

Astfel, în condițiile date, antrenorul coordonator al loturilor naționale, Simion Dorel, împreună cu staff-ul tehnic al lotului național de juniori, au definitivat componența lotului național pentru Campionate Europene de Juniori, care vor avea loc în Sofia/Bulgaria, în perioada 23.11- 03.12.2020.

Sportivii care nu au putut participa la competiția de la Tg. Jiu., din motive întemeiate (izolare, carantinare, probleme medicale), dar se aflau în lotul lărgit al echipei de juniori au fost înscriși la ”europene” ca rezerve. În funcție de eventualele probleme medicale sau de evoluția ”titularilor” lotului, în această etapă finală de pregătire, colectivul tehnic va putea înlocui în orice moment titularul categoriei, în delegația finală.