Portalul luptatorii.ro informeaza:
Cel mai bine cotat pugilist român la categoria grea în boxul profesionist, Cristian Ciocan alias Christian Hammer, îşi va apăra la finele acestei luni centura de campion al Germaniei cucerită pe 11 februarie.
Sportivul în vârstă de 24 de ani va avea parte de unul dintre cele mai dificile meciuri din carieră la Koln, unde îl va întâlni pe germanul Alexander Kahl. În vârstă de 34 de ani, experimentatul pugilist are 18 victorii în carieră, dintre care 16 prin KO, şi 7 înfrângeri. În 2011, Kahl şi-a câştigat toate cele trei meciuri, de fiecare dată prin KO.
Germanul are 1,92 metri, cu patru centimetri mai mult decât consăteanul lui Lucian Bute şi în carieră s-a mai bătut cu mult mai celebrii Konstantin Airich şi Juan Carlos Gomez, în faţa cărora s-a recunoscut învins. Ciocan, care îşi va apăra pentru prima dată centura de campion, a adunat în carieră 10 victorii şi 3 înfrângeri.
Duelul dintre cei doi va avea loc la Koln, iar in cadrul galei vor mai boxa Taras Bydenko si Mouez Fhima.