Pugiliştii antrenaţi de Marin Simion şi Relu Auraş şi-au aflat adversarii de care se vor „lovi” în drumul spre medalii la Campionatele Europene de la Minsk, care se desfăşoară în aceste zile (1-9 iunie) în Capitala Belarusului.
Tragerea la sorţi a fost una relativ bună pentru delegaţia României şi pentru că am avut doi „capi de serie”. Astfel, Răzvan Andreiana, la 56 de kg a fost cap de serie nr. 3, calificat în faza a doua automat, are două meciuri pentru a câștiga medalie, primul cu învingătorul dintre Stefan Ivanov(Bul) şi Mykola Butsenko (Ucr), pe 4 iunie, şi al doilea cu învingătorul dintre italianul Alessio Savino şi israelianul Almog Briga. Bogdan Juratoni, cap serie nr 2, are cele mai mari șanse la o medalie, fiind calificat direct în turul 2. El va boxa în prima partidă, pe 4 iunie, cu învingătorul meciului Aston Brown (Scoţia) şi Ireneusz Zakrzewski (Polonia), iar în a doua dispută în va avea ca adversar pe bielorusul Vitali Bandarenka. La categoria 48 kg, Ovidiu Berceanu a căzut mulţumitor, pe 4 iunie urmând să-l întâlnească pe englezul Jack Samuel Bateson, iar dacă va trece de acesta va boxa în sferturi, pe 5 iunie, cu învingătorul dintre Vadim Kudryakov (Ucr) şi Dmitri Suhodolschi (Moldova). La 69 kg, Orlando Chirvase are două meciuri până la medalie fiind calificat direct in turul doi. Primul meci îl are cu învingătorul dintre olandezul Van der Pas şi bielorusul Pavel Kastramin ( pe 4 iunie), iar apoi pentru medalie, pe 5 iunie, l-ar avea ca adversar pe moldoveanul Vasilii Belous. Greul Mihai Nistor, +91 kg, a avut ghinion la tragerea la sorţi şi după un prim meci mai uşor, cu moldoveanul Alexei Zavatin, în a doua partidă este nevoit să se bată cu CM entitre şi cap serie Nr 1, Magomedrsul Medzhidov (Azerbaidjan). Primul meci pe 3 iunie şi al doilea pe 5 iunie. Primul pugilist român care a intrat în luptă a fost Alexandru Cuciureanu, la categoria 60 kg. Din păcate, acesta a fost învins duminică de neamţul Kasdtriot Sopa.
„Avem emoţii pentru sportivi, noi ne dorim ca ei să facă performanţă. S-a muncit cu ei, iar emoţiile sunt constructive, te fac să fii mai concentrat la ce ai de făcut. Cristian Nistor a avut o formă extraordinară cu echipa Kazahstanului, a făcut meciuri bune, îl avem pe Bogdan Juratoni, care s-a antrenat din luna ianuarie, pe Răzvan Andreiana care este în formă. Avem copii buni, care dacă au şansă şi de un culoar bun s-ar putea întoarce şi cu o medalie”, a declarat preşedintele FR Box Leonard Doroftei.
Tabloul complet, pe categorii, il puteţi accesa in fişierele de mai jos: