Federaţia Română de Box va relua din acest an tradiţionala competiţie „Centura de Aur”, unul dintre cele renumite concursuri de amatori din lume. Înfiinţată în 1972, „Centura de Aur” a atras de-a lungul anilor boxeri de top – campioni olimpici, mondiali şi europeni, iar în perioada de apogeu aduna sportivi din peste 20 de ţări şi devenise chiar criteriu de calificare la Jocurile Olimpice. După patru ani de întrerupere această competiţie va reveni în forţă în perioada 4-8 septembrie 2013, printre participanţii urmând să fie şi sportivii cubanezi, ţară din care au venit de-a lungul anilor cei mai mulţi „premianţi” şi care a fost prezentă încă de la prima ediţie a acestei prestigioase competiţii. Federaţia Română de Box a trimis zilele trecute o invitaţie oficială pe adresa Federaţiei cubaneze, pentru a participa la această gală, care va avea loc la Pavilionul Expoziţional de la Constanţa la începutul lunii septembrie. „Cuba a fost prezentă de la prima ediţie a Centurii de Aur, din 1972, şi a fost aproape nelimpsită de la această competiţie de renume mondial. Cuba este pentru box ceea ce reprezintă Brazilia pentru fotbal şi de aceea facem toate eforturile pentru a-i avea pe sportivii cubanezi la startul competiţiei din septembrie. Vrem să avem în concurs sportivi de top pentru a oferi un box de calitate celor care vor veni la Constanţa să vadă Centura de Aur ediţia 2013”, a mărturisit Mihai Craiu, membru al Biroului Federal al FR Box. Mihai Craiu, cel care a adus Barcelona la Bucureşti, se va ocupa de buna organizare a Centurii de Aur din acest an. „Am ales Constanţa, pentru că sunt constănţean. Un alt argument este că acest oraş are o tradiţie lungă atât în boxul românesc, cât şi în cel internaţional. La Constanţa s-a organizat de nenumărate ori Centura de Aur, un eveniment cu o tradiţie de câteva decenii, iar pentru sportivii noştri de mare valoare, ca Vaştag sau Doroftei, reprezintă un loc deosebit, unde au lucrat şi au făcut performanţă. Cel mai important argument este faptul că am găsit sprijin din partea autorităţilor locale. Este un lucru extrem de rar ca în zilele noastre autorităţile să se implice într-un eveniment din care nu fac profit financiar. Pur şi simplu, aceştia se implică benevol, cheltuie bani şi resurse, şi cu toţii încercăm să reînviem o tradiţie pe litoralul românesc”, a mai spus Mihai Craiu.
COMUNICATE
Propunere Calendar Național 2025
Vă prezentăm propunerea de calendar național 2025, aprobată în Biroul Federal din 19 decembrie 2024
Forma finală a Calendarului Național va fi stabilită pe 10...
ULTIMELE ȘTIRI ȘI COMUNICATE
Teste naționale și internaționale pentru lotul național de juniori
Lotul național de juniori al României, care se pregătește pentru Campionatul European din Serbia, din luna iulie, va avea două competiții test pentru definitivarea...