Doliu / Odihnește-te în pace, domnule președinte, Ion Șerban!

Ion Șerban, fostul președinte al Federației Române de Box în perioada 1993-2000, a încetat din viață. De numele lui Șerban se leagă aproape toate ultimele mari performanțe ale ”nobilei arte românești” de după revoluție. Forța României în boxul mondial de după 90 nu se datora numai pugiliștilor de top pe care îi avea, de la Vaștag, Doroftei, Marian și Dorel Simion, la Bute, Adrian Diaconu și mulți, mulți alții, ci și lui Ion Șerban. Sub conducerea acestuia, pugiliștii români nu s-au temut de arbitraje ostile în marile competiții internaționale și nici nu au avut griji legate de faptul că munca lor nu va fi apreciată financiar așa cum se cuvine. 

”Ion Șerban a fost o forță a boxului mondial, nu numai a celui românesc, pe care l-a iubit și susținut necondiționat. Îi datorăm recunoștiință pentru tot ce a făcut pentru boxul nostru. Condoleanțe familiei îndoliate și odihnă veșnică pentru omul și domnul președinte care a fost Ion Șerban!”, a transmis președintele FR Box Vasile Cîtea.

Înmormântarea va avea loc marți, 17 noiembrie, ora 12:00, la Cimitirul Central din Constanța.

Odihnește-te în pace, domnule președinte, Ion Șerban!