Doroftei, primit cu cinste de preşedintele AIBA

O delegaţie a Federaţiei Române de Box compusă din preşedintele Leonard Doroftei, Mihai Craiu (consilier pe probleme de Strategie de Dezvoltare a FRB), Viorel Sima, Titi Tudor (antrenorul lotului naţional de juniori) şi Titi Tudor Jr s-a întâlnit ieri la Lausanne cu preşedintele AIBA  Dr Ching – Kuo Wu.

A fost prima întâlnire a noului preşedinte Doroftei cu reprezentanţii AIBA după alegerile din 23 noiembrie 2012, iar ea s-a întins mai mult de 3 ore. “Bun venit în familia AIBA! Aici a fost, este şi va fi mereu locul României”, a întâmpinat Ching – Kuo Wu delegaţia României. Un fin cunoscător al boxului mondial, preşedintele AIBA cunoştea cariera de amator, dar şi de profesionist a lui Leonard Doroftei.
AIBA trece printr-un proces de mari schimbări, boxul la nivelul seniorilor urmând a se desfăşura fără cască, iar el va avea două componente: cea olimpică şi cea profesionistă. Profesionismul se va desfăşura şi în cadrul AIBA. România a fost invitată să propună membrii pentru toate comisiile boxului mondial, ceea ce presupune revenirea boxului românesc în circuitul internaţional. De asemenea România este aşteaptată la noul campionat pe echipe, o competiţie inedită la care premiul cel mare este de un milion de euro.
Mihai Craiu l-a invitat pe preşedintele AIBA  Dr Ching – Kuo Wu în România, iar acesta a promis că va răspunde afirmativ urmând a veni ori in primăvara, ori în august la Centura de Aur, competiţie care va fi reluată de FRB, cel mai probabil urmând a avea loc la Constanţa. “Am fost primiţi cu cinstea cuvenită rezultatelor avute de România în box şi mă bucur că epoca izolării internaţionale s-a încheiat. AIBA este deschisă în relaţia cu România şi sper ca în scurt timp să ne putem mândri din nou cu rezultate foarte bune la nivel internaţional”,a  declarat preşedintele Leonard Doroftei.