La sfârșitul săptămânii trecute, lotul național de box juniori al României, condus de tehnicienii Robert Băeatu, Adrian Pârlogea și Marius Băluță a participat la Turneul internațional ”Pavel Luschevschi”.
La competiția desfășurată în Republica Moldova au participat și sportivi din Ucraina, pe lângă reprezentanții gazdelor și cei nouă sportivi ai lotului nostru național. La finalul galei, în care toți pugiliștii noștri au câștigat cel puțin un meci, delegația României a obținut două locuri 1, prin Gheorghe Claudiu și Calotă Alberto, două locuri 2 – Covaciu Claudiu și Drăgan Cristian și 5 locuri 3: Biro Alberto, Cosmin Gârleanu, Sergiu Marin, Szabo Karol și Udubașa Andrei. ”Mulțumesc organizatorilor pentru invitația la această competiție unde au fost câteva meciuri de nivelul unui Campionat Internațional. Totodată doresc să menționez și buna reprezentare a dlui Manole Aurel în calitate de arbitru judecător”, a declarat Robert Băeatu, antrenorul principal al lotului național de juniori.