Juratoni în marea finală

Bogdan Juratoni n-a avut niciun fel de probleme în a-şi schimba culoarea medaliei din bronz în argint, garantat, iar mâine atacă aurul european.

În semifinala cu Zoltan Harcsa Juratoni a intrat in ring foarte calm, cu un zâmbet larg şi o mare încredere în forţele proprii. Încă din start şi-a dominat clar adversarul care a terminat runda resimţind intens în special loviturile la corp primirte din parte a românului. “Dă-i la burtă, că-i este frică de tine şi are emoţii mari”, remarcase şi tehnicianul Relu Auraş. Repriza a doua a început în aceeaşi notă de superioritate evidentă a lui Bogdan, iar pugilistul maghiar a abandonat după numai 48 de secunde, acuzând şi o accidentare la mână. Victoria prin KO tehnic obţinută de Juratoni, îl propulsează pe acesta în finala categoriei 75 de kg, unde-l va întâlni pe pe irlandezul Jason Quigley, meciul putând fi urmărit în direct de suporterii români pe GSP TV, după orele 14.00. România nu a mai avut un reprezentant într-o finală de campionat mondial sau european din 2000, de la Tampere, ceea ce face ca performanţa lui Juratoni să fie cu atât mai mare. Felicitări Bogdan!