Maestrul Emil Popa sărbătorește azi împlinirea a 80 de ani de viață, din care 65 de ani sunt legați direct de box. S-a îndrăgostit iremediabil de ”nobila artă”, de la primul antrenament, și o iubește și acum. Cu bunele și relele acestui sport complex și complet, în care el a activat și în vremurile în care strălucea în lume: ”Pe vremuri era mai ușor să faci sport de performanță. Gândiți-vă doar că am primit o sală de box mai mare decât Rafinăria Ploiești, că mi s-au asigurat fondurile să o transform în cea mai modernă sală din România, după modelul pe care îl văzusem la o sală în Coreea. În plus, aveam peste 20 de boxeri angajați la uzina 1 Mai, ceea ce îmi permitea să-i direcționez total și fără abatere spre boxul de performanță, pentru că altfel nu le făceam scoaterea din prducție”.
”Primul campion național pe care l-am scos a fost Titi Tudor”
”Am ajuns la box la insistențele colegului de clasă Vasile Fântână și acest sport mi-a intrat la suflet imediat. În 1957 țin minte că am obțint medalie de bronz în campionatul național, iar pentru asta a trebuit să câștig întâi 11 meciuri să ies campionul Olteniei, apoi alte… nici nu mai știu cîte meciuri, pentru a câștiga pe zonă și după aceea mi-am câștigat dreptul de a participa la naționale. Am pierdut în semifinale dar m-a remarcat antrenorul Grigore Scheleru, care era și medic, un om care mi-a marcat întreaga viață. El m-a luat la Ploiești în 1965 și m-a angajat la IRCR Ploiești, pe organizarea muncii, iar un an mai târziu a plecat în America și m-a lăsat antrenor plin. Primul meu campion național am reușit să îl scot în 1973, pe Titi Tudor, după care rezultatele au început să curgă pe bandă rulantă. În același an am fost chemat și pentru prima dată, la un lot național, cel de juniori, de către antrenorul Alexandru Vlador, iar în 1979, Ion Popa m-a luat la lotul olimpic pentru Jocurile Olimpice de la Moscova, unde am obținut două medalii. Am rămas la lotul olimpic și pentru JO din 1984, unde s-a decis să se meargă cu un singur antrenor. Doctorul Schelaru mi-a trimis din America toți banii necesari pentru a-mi plăti deplasarea dar nu mi s-a permis ”să plec pe banii capitaliștilor” și am demisionat. Eustațiu Mărgărit m-a convins să fac echipă cu el și cu Relu Auraș și am continuat până în 1996. I-am stat la colț și primului campion de profesioniști, Vasile Cîtea, actualul președinte”, își povestește pe scurt nea Emil impresionantă carieră, în care a cumulat 31 de medalii la marile competiții internaționale. I-au trecut prin mâini mii de sportivi, de la Titi Tudor, Gheorghe Simion, la Vaștag, Doroftei, Dorel și Marian Simion și mulți, mulți alții”.
”Cu mintea de acum consider că Feri Vaștag și Leonard Doroftei au fost cei mai buni boxeri cu care am lucrat”
Maestru Popa a fost întreaga sa carieră doar antrenor secund la loturile naționale, dar nu a regretat niciodată că n-a încercat pe cont propriu: ”Am fost numai secund și cred că mi s-a potrivit mie acest rol ca să pot să fiu mai apropiat de sportivi. I-am iubit pe toți. I-am și certat, i-am controlat la sânge, i-am terorizat cu strictețea uneori, dar niciodată, dar nicodată, nu am făcut rău vreunui sportiv. Dimpotrivă. Pentru Titi Tudor, căruia i-am dat 2 trepte de categorie într-o lună am avut parte de un contro, special care m-a albit. Nu regret nimic din întreaga carieră. Boxul mi-a adus numeroase beneficii și mi-a clădit un mod de viață care mă menține enrgic și entuziast și la 80 de ani. Am călătorit prin toată lumea, asta, am vorbit cu oameni mari, am lucrat cu legende ale boxul românesc, am prins vremuri grele și vremuri de glorie. Boxul mi-a făcut o viață plină și frumoasă și de aceea consider și acum că merită să-i dăm fiecare tot ce avem mai bun, din energia, din mintea, din puterea de muncă și mai ales din inima noastră”.
”Unde mă văd peste 10 ani? Nu mai mai văd decât… poate în această poveste și de aceea vă rog să-i puneți titlul O VIAȚĂ ÎN SLUJBA BOXULUI. Pentru că titlul ăsta mă reprezintă cel mai bine”, mărturisește maestrul Emil Popa, actualul membru al Comisiei de Disciplină al FR Box, antrenor voluntar la CONPET Ploiești, cu om care se antrenează în continuare cam cinci zile pe săptămână.
La mulți ani, Maestre Emil Popa! Felicitări pentru O Viață în Slujba Boxului și, măcar încă una de acum înainte!
