Onor la Președinte

Team România s-a reunit ieri la Palatul Cotroceni acolo unde președintele țării, Klaus Ioannis, a ținut să le ureze sportivilor care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de vară de la Paris că este susținătorul dar și suporterul lor numărul 1.
”Performanţa de nivel olimpic se construieşte prin muncă asiduă, cu multă hotărâre, disciplină şi pasiune, iar dumneavoastră sunteţi adevărate modele pentru întreaga societate românească. Vă transmit toată aprecierea mea pentru modul în care v-aţi profilat ca adevăraţi lideri în disciplinele sportive în care activaţi”; a spus şeful statului.
Boxul este reprezentat la această ediție a J.O. de campioana europeană și vice campioana mondială, Lăcrămioara Perijoc, și de antrenorii ei, Adrian și Mihaela Lăcătuș, ”Abia aștept să ajung la Paris și să intru în competiție. În ring voi scăpa de stresul și emoțiile precompetiționale. Sunt liniștită și împăcată pentru că știu că am muncit din greu pentru ca la Paris să urc și să cobor din ring cu fruntea sus… de cât mai multe ori”, a mărturisit Lăcră.
” Visul sportivilor de azi, din Echipa Olimpică pentru Jocurile de la Paris 2024 a crescut în fiecare zi, cu fiecare antrenament. TOȚI SPORTIVI NOȘTRI vor intra în arena olimpică pentru a le transmite tuturor celor care îi susțin că au curaj și încredere, că au atitudine și spirit de învingători! Sunt convins că vom auzi din nou imnul României la Paris așa cum vom auzi și bătăile inimilor tuturor românilor, din toate colțurile lumii, pentru că emoțiile olimpice sunt unice”, a declarat și șeful COSR, Mihai Covaliu.
Klaus Iohannis a înmânat apoi drapelul României canotorilor Ionela și Marius Cozmiuc, pentru a-l purta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024, iar Cătălin Chirilă a depus jurământul sportivilor, Adrian Rădulescu, pe cel al antrenorilor, iar Angela Cacoveanu pe cel al arbitrilor.