Primele două competiții ale anului se reprogramează

Cupa României de box feminin (cadete, junioare, tineret și senioare) și Cupa României de seniori U22, se reprogramează. Cele două competiții, prevăzute inițial să se desfășoare în perioada 7-13 februarie 2023, se vor organiza la o dată ulterioară, care va fi stabilită de Biroul Federal de săptămâna viitoare. Toty atunci se vor analiza și cererile de organizare a competițiilor din calendarul intern pe anul 2023.
Cluburile interesate să organizeze, Cupe sau finale de Campionat Național din acest sezon competițional sunt rugate să transmită pe adresa federației (officefrbox@gmail.com) cererea tip de organizate, semnată de conducătorul clubului.