Reactii internationale la suspendarea lui Rudel Obreja

Dle Wu,

Am văzut ultimele exemple caraghioase ale comportamentului dv., autocrat, prin pedepsirea d-lui Rudel Obreja prin decizia Imparţialului  ( !) Comitet de disciplină.

Principalele surse ale deciziei luate de Comitetul de disciplină sunt cele 22 de depoziţii şi declaraţii ale d-lui Ho Kim, 12 ale lui Furgoni şi 14 ale d-lui Falcinelli. Dl. Obreja le respinge pe toate. Cu alte cuvinte, părţile doar vorbesc. Nu există o dovadă concretă (cum ar fi mărturii, înregistrări, fotografii, documente etc.).

N-aţi răspuns la nicio întrebare pe care v-am pus-o. Poate veţi răspunde la întrebările de mai jos:

    1. În articolul 18 din raportul datat 13 ianuarie 2009 al Comitetului de disciplină se spune că « Preşedintele AIBA a luat hotărârea ca dl. Kim să păstreze titlul de secretar general provizoriu al AIBA”. Nu dumneavoastra l-aţi eliminat pe secretarul general care a fost ales, cu 86 de voturi în 2006, deşi Comitetul Executiv nu avea asemenea drept ? De ce n-aţi luat această decizie aprobată la Congresul de la Chicago pe 22 octombrie 2007, cu toate că se spune că “Decizia  Comitetului Executiv al AIBA din 14 iunie 2007 a fost confirmată, urmând a fi ratificată de Congresul AIBA”

   În articolul 1 al deciziei CAS (!) din 17 octombrie 2007 aţi spus că nu e nevoie de un secretar general, că trebuie renunţat la acest post şi l-aţi făcut pe prietenul dv. special dl. Ho Kim (pentru care AIBA cheltuieşte în fiecare an 500.000 de dolari) Director Executiv şi i-aţi acordat întreaga autoritate ? N-aţi ştiut că acreditarea directorului executiv ca membru al CIO, de care aţi fost întotdeauna mândru, nu va fi acceptată la Jocurile Olimpice de către CIO ? În acest scop, n-aţi făcut ca prietenul dv. special (!) dl. Ho Kim să primească acreditarea cu titlul de Secretar General al AIBA, aşa cum reiese din articolul 25 din decizia Comitetului de disciplină ? N-aţi spus că nu e nevoie de un post de secretar general ?  Nu ştia CIO acest lucru ? Pe cine vreţi să înşelaţi dv. ?

   2. În articolul 24 din acelaşi raport din 7 august 2008, spuneţi că la reuniunea pe care aţi avut-o cu oficialii tehnici, cu o zi înainte de J.O., că dl. Obreja va fi asistentul celuilalt delegat tehnic, Terry Smith.  A mai fost vreodată un asemenea post în istoria AIBA sau a altor federaţii ? În care articol din Regulamentul tehnic şi competiţional în vigoare, între mai şi 31 august 2008 şi publicate de AIBA ?

Cu ce autoritate puteţi lua această decizie ? Sunteţi un dictator ?

   3. În articolul 27 al aceluiaşi raport, se spune că “Dl. Kim a început să joace un rol activ în activitatea Comisiei de tragere la sorţi”. Aţi văzut în istoria AIBA că preşedintele Comisiei de tragere la sorţi este preşedintele Comisiei de arbitri/judecători , în vreme ce un secretar general n-a îndeplinit niciodată o asemenea funcţie. Dl. Ho Kim n-ar fi trebuit să îndeplinească această funcţie dacă el urma să lucreze ca secretar general. Cine credeţi, dle. Kim că şi-a dorit această funcţie şi n-a lucrat în această comisie în fiecare zi ?

Iar acum,  să vedem comedia şi să vă mai punem alte întrebări.

   4. În articolul 34 al raportului, dl.Kim, dl. Falcinelli şi dl. Furgoni spun că dl. Obreja doreau să manipuleze boxeri din România, Kazahstan, Uzbekistan.  De ce n-a obţinut acest grup un document de la dl. Obreja, scris cu mâna lui, cu ce arbitru ar fi vrut, la care meci ? Credeţi că e suficient ca doar să spui fără să faci ?

   5. Cele expuse în articolul 35 din raport sunt foarte interesante. Dl. Furgoni, în declaraţia sa din iulie 2008 (înainte de J.O.) reclamă că dl. Obreja dorea ajutorul său (fără să explice ce fel de sprijin dorea), adăugând că a transmis această informaţie d-lui Kim., iar dl. Kim v-a transmis informaţia dv.  În mod normal, dv. aţi fi trebuit fie să nu-i daţi crezare, fie să-l suspendaţi imediat pe dl. Obreja şi să-l deferiţi Comitetului de disciplină (folosind votul prin e-mail, aşa cum procedaţi în general). De ce n-aţi făcut acest    lucru ?  De ce n-aţi putut proceda aşa ?

   6. Articolul 37 din raport este foarte interesant. Se spune că dnii Obreja, Falcinelli şi Furgoni au stat de vorbă la hotel cam în a zecea zi a J.O. şi că dl. Obreja a spus că are sub controlul lui 15 – 16 arbitri.  Nu v-aţi întrebat, la ce hotel, în ce cameră a avut loc ? A fost a zecea zi sau care zi anume ? După cum ştiţi, se desfăşurau sferturile de finală în zilele 10-12 ale J.O., Asta înseamnă că fiecare boxer învingător avea garantată o medalie. Dacă credeţi în această informaţie, într-un moment atât de crucial, de ce un l-aţi suspendat pe dl. Obreja şi nu l-aţi trimis acasă ? (aşa cum aţi procedat imediat după conferinţa de presă) ? Ce aţi mai aşteptat ?

   7. Articolul 43 din raport este foarte important. Dl. Ho Kim declară clar că “A fost întrebat dl. Obreja dacă, după zece zile de competiţii, el a observat un judecător sau un arbitru care să fi fost cu totul împotriva României, caz în care să-l fi informat pe preşedintele Wu şi să fie cerut permisiunea de a nu-i desemna la meciurile în care participau boxeri români!

   Cine are o asemenea autoritate ? Cum putea dl. Kim să ofere aşa ceva ? Căror altor ţări le-a mai făcut dl. Kim o propunere asemănătoare celei făcute d-lui Obreja în legătură cu boxerii   români ?  Cui i-a făcut oferta şi pentru ce ? Este acest lucru în spiritul şi spre cinstea Olimpiadei ? În cine se încrede prietenul dv., foarte special (!) şi îi face o asemenea declaraţie fără teamă ? Declaraţia aceasta este o mărturisire ?

   8.  Comedia continuă. Uitaţi-vă în articolul 58 din raport: “Cu câteva săptămâni înainte de începutul Jocurilor Olimpice, Biroul Comitetului Executiv a decis, printr-un vot exprimat în urma unei  circulare trimise prin e-mail, să adopte câteva directive în vederea modificării acestor prevederi, în scopul de a asigura ca rezultatele tragerii la sorţi să garanteze un grad suficient de neutralitate”.

   Despre ce fel de tragicomedie e vorba aici ? Nu aţi menţionat acest lucru la şedinţa CE din 26 mai 2008, de la Taipei şi după 40 – 45 de zile, deodată v-a trecut prin cap o nouă idee cu privire la această chestiune deosebit de importantă (nu uitaţi că tragerea la sorţi a arbitrilor şi judecătorilor este cea mai importantă chestiune) şi luaţi o decizie printr-un vot exprimat prin e-mail. Aţi comunicat după aceea această hotărâre tuturor federaţiilor naţionale participante la J.O., prin e-mail ? Sau aţi difuzat-o pe pagina dv. de web ? Sau aţi anunţat-o la şedinţa tehnică de la Beijing ? Ce ascundeţi ?

 

Dle Wu,

   Aţi pus dv. întrebările de mai jos acestor 3 prieteni atunci când aţi aprobat pedepsirea cu 3,5 ani a d-lui Obreja, care a fost ales de întreaga lume la Congresul de la Santo Domingo şi pe care l-aţi suspendat în urma declaraţiilor d-lui Ho Kim care nu s-a interesat niciodată de box, ale d-lui Furgoni care n-are nicio legătură cu boxul amator şi ale d-lui Falcinelli care nu a fost ales în 2004 la Congresul de la Santo Domingo, dar care a fost desemnat în anumite funcţii, cu sprijinul dv. , de Comitetul de disciplină ?

   1. De ce n-aţi avut dovezi concrete despre asemenea comportamente ale d-lui Obreja cu care ati stat de vorbă înainte de J.O. şi v-a propus manipularea ?

   2. De ce i-aţi spus d-lui Kim că nu veţi pune arbitri care i se par lui Obreja nepotriviţi pentru boxerii români?

   3. Conform spuselor dv. către dl. Furgoni, din articolul 9 al raportului, vă plângeţi că dl. Obreja v-a ameninţat de moarte la audierea din 18 octombrie 2008. De ce n-aţi recurs dv. sau el la autorităţile legale ?

 

Stimate dle Wu,

Dacă nu vă daţi seama că duceţi de râpă prestigiul AIBA, am să vă dau eu câteva exemple.

   1.Nu l-aţi dat jos din funcţia de Secretar General pe dl. Caner Doganeli, care a obţinut 86 de voturi la Santo Domingo, cu voturile  CE şi cu recomandarea Comisiei de etică, care în prezent nu are nicio funcţie ?

   După cum se arată în articolul 1 al deciziei TAS din 17 octombrie 2007 se spune că “Decizia Comitetului Executiv al AIBA din 14 iunie 2007 este confirmată, urmând a fi ratificată de Congresul AIBA”  Fiindu-vă teamă că TAS va aproba decizia la Congresul Extraordinar din 22 octombrie 2007, de la Chicago, nu aţi schimbat această funcţie, luând hotărârea că “postul de secretarul general a fost schimbat”, printre alte schimbări şi făcând să fie aprobată împreună cu alte schimbări ?

   Şi apoi nu l-aţi desemnat pe directorul dv. executiv printr-o acreditare ca secretar general, pentru a îndrepta greşeala pe care aţi făcut-o la J.O. (ţinând seama că sunteţi membru al CIO) ? Credeţi că un asemenea comportament este potrivit şi moral ? Ştiţi că toţi ceilalţi membri ai CIO au râs faţă de acest comportament al dv. ? Acesta este prestigiul pe care l-aţi promis pentru AIBA ?

   2. Dl. Marin Dimitrov, preşedintele Federaţiei de Box din Bulgaria a primit o pedeapsă de 8 ani. N-aţi aprobat această  decizie ? N-aţi socotit potrivit să fie explicată pe pagina   web ?  Pedeapsa de 8 ani (atenţie, nu o pedeapsă de 1 an !) n-a fost revocată de tribunalul din Elveţia ? N-aţi întrebat Comitetul dv. de disciplină cum de-a luat această decizie tragicomică ? Nu reprezintă o mare pierdere a prestigiului AIBA ?

   3. Cum apreciaţi faptul că un sportiv care a primit o pedeapsă de 8 ani din partea Comitetului dv. de disciplină a fost achitat ? Dacă dl. Obreja primeşte decizia că nu e vinovat, din partea tribunalelor din Elveţia, cum puteţi explica acest lucru lumii   întregi ?

   4. Aţi scos turneul “Ahmet Comert”, care are loc în Turcia în fiecare an, cu participarea a circa 240 – 250 de sportivi din 25 – 28 de ţări, printr-o hotărâre luată prin vot prin e-mail al CE pentru anul 2009 ? N-aţi luat dv. decizia că Turcia nu poate organiza niciun turneu internaţional în 2009 ? Aţi renunţat la hotărârea dv. când Federaţia Turcă de Box  s-a adresat TAS-ului ? Le-aţi spus membrilor CE de ce aţi schimbat hotărârea pe care aţi difuzat-o pe web-ul dv., acum 3 luni, fără nicio explicaţie ?

Sau aţi luat această hotărâre tot prin vot prin e-mail ?

Lăsaţii pe membrii CE şi întrebaţi-vă singur de ce v-aţi schimbat hotărârea aşa de repede ?  Toate cazurile menţionate mai sus nu sunt pierderi ale prestigiului AIBA ?

 

Dolmnule Wu,

Cred ca intr-o zi veti raspunde la aceste intrebari.

Cu stima,

Güray Soysal

Ziarist

TEXTUL ORIGINAL

 

Dear Mr.Wu,

   We have seen the last funny example of your autocratic behaviors through the punishment of Mr. Rudel Obreja by the Impartial (!) Disciplinary Committee desicion.

   The main  sources  of the desicion that the Disciplinary Committee took are the 22 depositions and statements by Mr. Ho Kim, 12 by Furgoni and 14 byMr. Falcinelli. Mr. Obreja contradicts all of these. That is, both of the parties are just talking. There is no concrete evidence (such as testimonial, sound recording, photograph, document etc.)

   You did not reply any of the questions I had asked  previously. Yet, maybe you answer the questions below.

   1. It is said in the 18th article  of the 13 January 2009 dated report  of the Disciplinary Committee that ‘’ “The President of the AIBA made the decision that Mr.Kim would hold the title of Secretary General pro tempore of the AIBA”. Did not you discharge the General Secretary who was elected receiving 86 votes in 2006 though EC did not have such a right? Why did not you make this desicion approved in the Congress in Chicago in 22 October 2007 though it is said that “The decision of the AIBA Executive Committee of 14 June 2007 is confirmed,subject to ratification by the AIBA Congress”

   In the 1. Article of the 17 October 2007 dated desicion of CAS.(!) Did not you say that there was no need for a General Secretary and remove that position and make your very special friend Mr. Ho Kim (whose cost for AIBA is 500.000.-USD annually)  Executive Director and give him all the authorities? Did not you know that the accreditation of Executive Director as an IOC member whom you were always proud of  would not be accepted to Olympic Games by IOC? For this aim, did not you  make your special friend(!) Mr. Ho Kim get the accreditation with the General Secretary of AIBA title as stated in the 25th article of the Disciplinary Committee desicion?? Did not you say that there was no need for a General Secretary position? Did not IOC know that? Whom are you deceiving?

   2. In the 24th article of the same report in 7 August 2008, you are saying in the meeting you made with the Technical Officials one day before the Olympics that Mr Obreja is the assistant of the other Technical Delegate Terry Smith. Has there ever been such an administration either in the history of AIBA or other Federations? In which article of Technical and Competiton Rules that are in charge from May till 31 August 2008 and published by AIBA is it?

With which authority can you  take this desicion? Are you a dictator?

   3. In the 27th article  of the same report, it is said that “Mr.Kim began to take an active role in the work of Draw Commission”. Have a look at the history of AIBA, the Draw Commission President is the president of the R/J Commission and a General Secretary never take charge in  this duty. Mr Ho Kim  should not have undertake this duty if he was going to work like General Secretary. Who  do you think Mr. Kim wanted this duty a lot and did not he work in this commission  every day?

Now, let’s produce, watch the comedy and ask you some other questions again.

   4. In the 34th article of the report, Mr. Kim, Mr. Falcinelli and Mr. Furgoni say that Mr. Obreja wanted to manipulate the boxers from Romania, Kazakhistan, Uzbekistan. Why didn’t this group get a document from Mr. Obeja with his own hand-writing showing which referees he wanted?  Could not they get a document on which there was written which referee for which match he wanted? Do you think that  it is enough just to tell this without doing?

   5. The things stated in the 35th article of the report are very interesting. Mr. Furgoni, in his statement in July 2008 (before the Olympics), is claiming that Mr Obreja wanted his help (He isn’t explaining what kind of a support it was)and adding that he conveyed this information  to Mr. Kim. And Mr. Kim is transmitting this information  to you.Normally, what should be done for you was either not to believe in this or to suspend Mr. Obreja immediately  and to give him to the Disciplinary Committee (through the email voting that you used generally). Why didn’t you do that? Why couldn’t you do that?

   6 The 37th article of the report is very interesting. They are  stating that Mr Obreja,  Falcinelli and Furgoni were talking in a hotel room nearly on the 10th day of the Olympic Games and Mr. Obreja told that he kept 15-16 referees under his control. Didn’t you wonder? Which hotel, which room was it? Was it the 10th day or which absolute day was it? As you know, there was quarterfinal competition on the 10-12th days of the Olympics. İt means that evey winner boxer was guaranteeing the medal. If you believe in this information in this critical period, why didn’t you suspend Mr. Obreja and send him to his hometown? (as you did after the Press Conference immediately) What did you wait for?

   7. The 43rd article of the report is very important. Mr. Ho Kim is clearly stating that ‘’ Asked Mr.Obreja if,after ten days of  competition, he had noticed if a judge or referee was completely against Romania,in which case he would inform President Wu and would ask for permission to not designate them for bouts involving Romanian boxers”.

   Who has such an authority including you? How does Mr. Kim offer such a thing? To what other countries did Mr. Kim who had such an offer to Mr.Obreja for Romanian boxers offer such a thing?Whom did he make offer to and for what? Is this appropriate for your Olympiad soul and honesty? Whom does your very special friend! trust and give this statement  without fear? Isn’t this statement a confession?

   8. The comedy is going on. Look at the 58th article of the report; ”A few weeks prior to the begining of the Olympic Games,the Executive Committee Bureau decided,by means of a circular vote via email, to adopt some guidelines modifying these provisions,with aim of insuring that the results of the draw would guarantee a sufficient degree of neutrality”.

   What kind of a tragicomic understanding is this? You are not mentioning this subject in the EC meeting in 26 May 2008 in Taipei and after 40-45 days suddenly a new idea about this most important issue is coming to your mind (keep in mind that draw of R/J’s is the most important issue) and you are taking a desicion via e-mail voting. Then, did you notify this desicion to all National Federations participating in the Olympiad via e-mail? Or did you broadcast it on your web page? Or notify it in the Technical Meeting in Beijing? What are you hiding?

Mr. Wu,

   Did you ask following questions to these 3 friends while approving the 3,5 years punishment of Mr. Obreja  who was elected by the whole world in the Congress in Santo Domingo and whom you suspended based on the statements of Mr. Ho Kim who has never been interested in boxing, Mr. Furgoni who has no relation with amateur boxing and Mr. Falcinelli who wasn’t chosen in 2004 Santo Domingo Congress but was appointed to some positions with your favour by the Disciplinary Committee desicion?

   1. Why didn’t you get concrete evidence of such behaviors of Mr. Obreja who talked to you very previous to Olympic Games and offered you manipulation?

   2. Why did you tell Mr. Kim that you won’t give referees  not suiateble for the Romanian Boxers to Obreja?

   3. According to what you stated to Mr. Furgoni in the 9th article of the report, you are claiming that Mr. Obreja threatened him to death during the hearing in 18 October 2008. Why didn’t you or him apply to legal authorities?

Dear Mr Wu,

If you don’t realize that you are ruining the prestige of AIBA, let me give you some examples.

   1 Didn’t you  discharge the General Secretary Caner Doganeli  who got 86 votes in 2004 Santo Domingo with the EC votes with the recommendation of Ethical Comission that has no function now?

   As stated in the 1st article of the desicion of CAS, dated 17 October 2007, it was said that ”The decision of the AIBA Executive Committee of 14 June 2007 is confirmed,subject to ratification by the AIBA Congress”. Being afraid CAS’ approving the desicion in the Extraordinary Congress in 22 October 2007 in Chicago, didn’t you remove this position by giving the desicion that ‘’ the General Secretary position has been removed’’ among other changes and making it approved among with other changes? And then, didn’t you appoint your Executive Director with General Secretary accreditatition to correct the mistake you made in the Olympic Games (keep in mind that you are the member of IOC)? Do you think that this is an appropriate and ethic behaviour? Do you know that all other IOC members laugh at this behaviour of you? Is this the prestige that you promised for AIBA?

  2. Mr.Marin Damitrov, the President of Bulgarian Federation, got  8-years punishment. Didn’t you approve this desicion? Didn’t you see it appropriate to be explained on web page? Wasn’t the 8-years punishment (be careful, not one year punishment!) revoked by the Switzerland courts? Did you ask your Disciplinary Committee how it took this tragicomic desicion? Isn’t this a big loss of prestige for AIBA? 

   3. How do you find the fact that a sportman that received 8-year punishment by your Disciplinary Committee was ecquitted? If Mr. Obreja receives the decision of being innocent form the Switzerland courts, how will you explain this to the whole world?

  4. Didn’t you remove the Ahmet Comert Tournament, which takes place in Turkey every year and nearly 240-250 sportmen from 25-28 countries participate in, with the desicion taken via e-mail voting of EC fort he year 2009? Didn’t you make the desicion that Turkey can’t do any International  tournaments in 2009 be taken? Did you retreat and  cease from your decision when Turkish Boxing Federation applied to CAS? Did you tell the EC members why you changed the desicion you broadcasted on your web page 3 months ago without any reason?

Or, did you take this desicion via e-mail voting also?

  Let alone the EC members, are you asking yourself why you changed your desicion so quickly? Aren’t all the above mentioned cases  losses of  prestige for AIBA?

Dear Wu,

I believe that one day you will answer these questions.

Sincerely,

Güray Soysal

Journalist