„Superpoliţistele” atacă Europa

Campionatele Europene de Junioare şi Tineret de la Assisi

Performanţele obţinute de lotul de box senioare al României la Campionatele Europene, care au avut loc la Bucureşti la începutul lunii iunie (1 medalie de aur, 1 de argint, 3 de bronz), au ridicat ştacheta în întreg boxul românesc. Pentru sportivele din loturile de junioare şi tineret, care participă în perioada 19.07 – 28.07.014 la C.E. de la Assisi rezultatele senioarelor constituie un plus de motivaţie. Toate cele nouă pugiliste care au participat vineri, 18 iulie, alături de antrenorii Adrian Lăcătuş şi Contantin Gălbenuşe, la conferinţa de presă de la sediul MTS visează acum la „o medalie cât mai strălucitoare”. Vreau să mă întorc acasă, din Italia, cu o medalie, să îmi fac părinţii mândri de mine, a spus junioarea Raluca Curăvale. ”Pentru prima dată după mult timp, România merge la o mare competiţie internaţională în delegaţie completă, de reprezentativă puternică în boxul mondial, având alături şi un arbitru şi chiar un reprezentant în stff-ul EUBC care va superviza buna orgnizare a acestui turneu final, ceea ce este o mare realizare”, a declarat antrenorul Adrian Lăcătuş. Majoritatea fetelor care fac acum parte din loturile de juniore şi tineret au și două obiective pe termen lung. Primul este legat de o carieră fructuosă în box, încununată cu participarea la Jocurile Olimpice din 2020, iar cel de-l doilea de o carieră în Poliţie, după ce îşi vor încheia activitatea ca sportive. ”Boxul te disciplinează, te face să respecți reguli și parcă te pregătește pentru această meserie, de polițist. Vreau să încerc să dau la Academia de Poliție din acest motiv, dar și pentru că sunt atrasă de uniformă, de o meserie care impune respect”, a mărturisit Xeni Andreea.

Galerie Foto