Zi cu noroc pentru pugiliştii români la “Mondialele” de la Baku

 În cadrul C.M. de box pentru tineret din Azerbaidjan, România a repurtat in 27 aprilie, alte două victorii prin Maike Valentin Cioacă (cat. 51 kg) şi Iulian Daniel Buciuc (cat. 57 kg).

În a treia zi a competiţiei de la Baku, acolo unde delegaţia României mai are în concurs 5 pugilişti din cei 6 deplasaţi în capitala Azerbaidjanului, vicepreşedintele FR Box şi conducătorul delegaţiei ţării noastre la acest mare turneu mondial, ieşeanul Vasile Citea, ne relatează despre alte două victorii tricolore, în asprele confruntări de pe ring.

“Chiar putem spune cu bucurie că ziua de 27 aprilie, chiar dacă e zi de marţi şi se spune că sunt trei ceasuri rele, a fost o zi norocoasă pentru delegaţia României, prezentă la Campionatul Mondial de box pentru tineret, de la Baku. Şi asta datorită celor doi sportivi români prezenţi azi în competiţie. Astfel, Maike Valentin Cioacă, la categoria 51 kg, l-a învins la puncte, cu o decizie de 12-4 pe sportivul din Franţa, Nsiss Jawad, iar sportivul Iulian Daniel Buciuc l-a învins tot la puncte, cu 2-0, pe Ogilvie Brandon, din Australia.

Au fost două meciuri foarte disputate, ambii sportivi români dând dovadă că îşi doresc victoria şi vor să meargă cât mai sus în această competiţie. Sunt bucuros că am reuşit să trecem şi de acest tur preliminar, dar greul de-abia de acum începe, cu cât ne apropiem de medalii.

Mâine vor urca în ring aproape toţi sportivii noştri, mai putin Iulian Buciuc, care are zi liberă. Restul vor continua ce au început, iar unii vor primi botezul focului la aceste Campionate Mondiale. Astfel, la categoria 48 kg, Ştefan Caşlarov se va confrunta cu Battuluga Bilguun, din Mongolia, iar la 51 kg Maike Cioacă se va întâlni cu Haykir Bulut, din Turcia. În continuare, la categoria 54 kg, Alexandru Marin, de la CFR-CSŞ Unirea Iaşi, va încrucişa manuşile cu Meijor Isaack, din Kenia, iar la 60 kg, Amancio Paraschiv se va întâlni cu reprezentantul ţării gazdă, azerul Bakhshaliev Kamran. Să sperăm că băieţii noştri ne vor bucura şi mâine, atât pe noi, cei de aici, cât şi pe cei de acasă!”, ne-a relatat în direct din Baku, ieşeanul Vasile Citea.

Dan TEODORESCU